Blogul Parlamentarilor Galateni

Senator PNL Paul Ichim: Păstraţi imaginea Armatei Române!

In General on 27 septembrie 2011 at 11:37

Ziele trecute, mama mea, urmaşa unui fost cadru militar, veteran de război, a primit o scrisoare de la ministrul Apărării Naţionale. După un preambul explicit, prin care era informată privind recalcularea pensiei şi mărirea pe care a suferit-o aceasta, era informată, de asemenea, că acest fapt va deveni realitate cu începere de la 1 ianuarie 2012, urmând ca, de la aceeaşi dată, să se primească retroactiv şi sumele aferente anului 2011.
Am să concretizez întrebarea primită de la mama mea: La vârsta venerabilă pe care o are şi la care fiecare om neatins de Altzheimmer mulţumeşte lui Dumnezeu că se poate mişca şi poate vedea lumina zilei următoare şi la care săptămâna următoare poate reprezenta un viitor incert, nu a înţeles cu ce o poate încălzi o creştere ipotetică, până la proba contrară, venită peste un trimestru!
Recunosc, i-am dat dreptate şi am realizat că la fel gândesc toţi veteranii şi urmaşii lor, la vârsta aceasta!
Chiar m-am întrebat dacă pentru un număr, de altfel foarte mic, de oameni aflaţi în aceeaşi situaţie – referindu-mă la vârstă, la care orice leu contează, ar fi fost un efort administrativ şi financiar aşa de mare încât să se regleze problema din luna imediat următoare soluţionării calculaţiei?
Însă problema nu se opreşte aici. Dacă scrisoarea s-ar fi orpit la acest nivel, din punctul meu de vedere reprezenta o chestie de eleganţă şi consideraţie din partea ministrului Apărării. Dar, cum suntem în România, trebuie să existe un „dar”. În continuarea scrisorii aflăm că ministrul Apărării se identifică pur şi simplu cu Armata Română, că are tradiţie familială, că s-a zbătut în Parlament pentru recalcularea pensiei, că s-a opus în Parlament la anumite excese, că s-a ţinut de cuvânt şi că are motive de mândrie cu treaba aceasta, de parcă nu acest fapt ar fi intrat în fişa postului de ministru.
Consider că cel care i-a întocmit această scrisoare, deoarece nu-mi imaginez că ministrul Apărării are timp să-şi întocmească un astfel de material, i-a făcut un mare deserviciu. Argumentez prin următoarele:
1. Efectiv pare o scrisoare de campanie electorală
2. Campania electorală este făcută pe bani publici
3. Ca şi participant la constituirea Bugetului Naţional nu ştiu să fi fost intrebat sau să fi fost consultat pentru aceste scopuri şi chiar mă simt deranjat
În concluzie, domnule ministru, ca cetăţean al acestei ţări, percepţia mea despre armată este că reprezintă o instituţie sobră şi riguroasă, factor stabilizator al unei ţări, vă rog să blocaţi orice intenţie de această factură care va duce atingere imaginii dumneavoastră şi mai ales Armatei Române cu care vă identificaţi cu mândrie!

Lasă un comentariu