Blogul Parlamentarilor Galateni

Senatorul Paul Ichim (PNL) solicită publicarea pe internet a rapoartelor Curţii de Conturi

In Uncategorized on 8 noiembrie 2010 at 15:47

Senatorul liberal Paul Ichim, a depus o interpelare adresată primului ministrul prin care solicită, ca măsură a eficientizării transparenţei în actul adiministrativ, publicarea pe paginile de internet ale instituţiilor controlate de Curtea de Conturi, a rapoartelor finale de control.
„Ţinând cont de faptul că aceste rapoare nu intră în categoria informaţiilor clasificate şi dorind asigurarea unei mai bune transparenţe în zona administrativă am solicitat premierului să analizeze propunerea ca pe site-urile tuturor instituţiilor publice controlate de Curtea de Conturi să fie postate rapoartele finale ale controalelor”, a precizat senatorul PNL Paul Ichim.
Acesta a adăugat şi că a cerut acelaşi lucru ministrului Sănătăţii, ţinând cont că mai toate unităţile sanitare la nivel naţional au fost controlate de Curtea de Conturi.
„Potrivit legislaţiei în vigoare, rapoartele Curţii de Conturi nu beneficiază de prevederile legii privind informaţiile clasificate, ca atare ele sunt publice şi pot fi consultate de orice persoană interesată. În această idee, vă rog să-mi precizaţi care este poziţia oficială a Ministerului Sănătăţii referitoare la publicarea pe paginile de internet ale unităţilor sanitare din România a rapoartelor Curţii de Conturi pentru a fi cunoscute de întreaga populaţie?”, se arată în întrebarea adresată de senatorul Paul Ichim ministrului Sănătăţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: