Blogul Parlamentarilor Galateni

Senatorul PNL Paul Ichim cere lamuriri ministrului Transporturilor

In PNL, Senat on 14 septembrie 2010 at 13:17

Interpelarea senatorului PNL Paul Ichim adresată ministrului Transporturilor, Anca Boagiu:

În ultimii doi ani, prin grija conducerii Ministerului Dezvoltării Regionale şi turismului, s-a discutat, extrem de înfocat, despre necesitatea dezvoltării potenţialului turistic al României, lucru cu care suntem întru totul de acord.

Luând în considerare faptul că infrastructura rutieră nu reprezintă o variantă „îmbietoare” pentru turişti, rămân aeroporturile, porţi ale României înspre şi dinspre lume.

Tocmai de aceea, în urma mai multor discuţii avute cu alegătorii din colegiul meu, precum şi după experienţa personală avută cu puţin timp în urmă, consider necesară lămurirea unor aspecte ce vizează activitatea pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu.

Plecând de la faptul că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii deţine 80% din capitalul social al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, companie ce a fost înfiinţată în urma fuziunii dintre C.N. Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti S.A. şi S.N. Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu S.A., reţinem că este de competenţa dumneavoastră să ne oferiţi răspunsurile solicitate.

Astfel, pornim de la următoarele constatări:

  • zona pietonală din cadrul aeroportului Aurel Vlaicu aste atât de degradată, încât pune în pericol chiar siguranţa călătorilor, expuşi riscului de a se accidenta, din cauza faptului că pardoseala este „presărată” cu găuri „de forme şi dimensiuni variate”;
  • calea de acces spre îmbarcare este extrem de îngustă, conducând nu numai la formarea de cozi interminabile, sau la riscul de accidentare datorat pantelor de pe căile de acces, ci şi la imposibilitatea menţinerii siguranţei bunurilor personale;
  • accesul către avion se face într-un mod regăsibil doar pe aeroporturile ţărilor din lumea a treia, mai ales că, de mulţi ani, în ţările din Uniune, pe aeroporturi mai mici decât Aurel Vlaicu, accesul în avion chiar dacă nu întotdeauna se face prin „burduf”, oricum nu impune deplasarea pe jos a călătorilor, mai mult de câţiva zeci de metri şi asta, în special la cursele interne.
  • angajaţii companiilor care operează, deci au primit licenţe, presupun în urma unor evaluări care vizau şi calitatea personalului, nu numai că sunt extrem de lipsiţi de respect, dar sunt şi sfidători, iar în cazul în care le este, respectuos, atrasă atenţia, singura reacţie obţinută este o privire în gol;
  • condiţiile de igienă sunt cele regăsibile într-o autogară de provincie, la închiderea programului.

În virtutea celor enumerate mai sus, vă rugăm doamnă ministru să ne precizaţi următoarele:

  • când consideraţi că se va face o reabilitate a aeroportul Aurel Vlaicu, în sensul în care, infrastructura să nu mai pună în pericol integritatea pasagerilor;
  • în ce mod se poate asigura securitatea bunurilor personale;
  • cum se va realiza limitarea îmbulzelii de pe căile de acces;
  • ce măsuri se preconizează a fi luate fată de companiile ale căror angajaţi au o atitudine jignitoare la adresa călătorilor.

În consecinţă, doamnă ministru, vă rog să luaţi act de situaţia de fapt mai sus menţionată, şi, să ne comunicaţi soluţiile pe care le aveţi în vedere pentru remedierea neajunsurilor şi instalarea unui climat de normalitate pe aeroport.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: