Blogul Parlamentarilor Galateni

Paradoxuri în sănătate … „reloaded”

In PNL, Senat on 26 mai 2010 at 7:34

Senatorul liberal Paul Ichim a susţinut în plenul Senatului o declraţie politică din seria paradoxurilor care au loc în sistemul medical românesc.

„Duminică, 23 mai 2010, am fost întrebat de unul dintre alegătorii naţiei privind situaţia posturilor scoase la concurs pentru medici specialişti. Am dat data exactă nu pentru a dovedi că sunt în teritoriu ci pentru a fi cât mai corect. Respectivul alegător era tatăl unui medic care a terminat specialitatea în chirurgie generală în primăvara anului curent. Nedumerirea domniei sale era legată de următoarele aspecte:

–         Pe toate canalele se transmite că nu avem medici specialişti în spitale;

–         După o pregătire universitară de 6 ani cu o stagiatură de un an şi o pregătire în specialitate de 5 ani, deci după un total de 12 ani de pregătire superioară, adevărată, am calificat un şomer.

–         Respectiva şcolarizare de 12 ani a fost susţinută financiar majoritat de către părinţi, căci salarizarea unui medic rezident cu greu poate fi asimilată titulaturii de „salariu”. Este de notorietate publică deja, că salarizarea medicilor rezidenţi este sub demnitatea umană privind specializarea pentru care se pregătesc. Nu mai luăm în calcul faptul că aceasta nu acoperă cheluielile de subzistenţă ale rezidentului, darămite cheltuielile de informare sau participare la cursuri de specializare.

–         În situaţia aceasta medicii rezidenţi se văd aproape obligaţi să părăsească ţara, deoarece oferta europeană este mare şi atunci, ca o ultimă nedumerire este de ce statul investeşte atât cât investeşte ban de la bugetul naţional, fără ajutoare externe pentru a şcolariza specilişti ce vor practica în ţările UE. Concret, facem export de materie cenuşie şi de buget naţional. Exportul este un cuvânt impropriu, pentru că ar însemnă că am obţine ceva în schimb, termenul corect este că dăm pe gratis sau mai bine spus sponsorizăm ţările vecine cu specialişti, asta în evidenţa în care Bugetul nu are excedent”, a explicat senatorul Paul Ichim.

În finalul declaraţiei politice senatorul a tras şi câteva concluzii: „Serviciul de specialitate din Ministerul Sănătăţii habar nu are ce se întâmplă în domeniul resurselor umane la nivel naţional, ori prin indolenţă, ori prin incompetenţă; Legea în domeniul sanitar se aplică doar pentru cei care nu sunt pe placul celor care conduc sistemul la ora respectivă, inclusiv pe placul Ministerului Sănătăţii şi nu are nicio legătură cu calitatea; Nu regăsesc absolut nicio grijă din partea factorilor de răspundere sezoneri sau permanentizaţi în Ministerul Sănătăţii privind soarta banilor de la buget cheltuiţi, a destinului medicilor tineri şi al pensionarilor din sistemul medical”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: